Turcii sparg tradiția: i-au interzis lui Vettel să celebreze succesul cu șampanie!** Vezi cum a replicat germanul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Interdicție fără precedent în Formula 1 după Marele Premiu al
Turciei! Câștigătorul întrecerii, neamțul Sebastian Vettel, a fost
singurul om de pe podium care nu a avut voie să bea din șampania
tradițională care i-a fost înmânată de către organizatori pe motiv
că este prea tânăr.

Totusi, pilotul german nu a ținut cont de interdicția turcilor și a
băut două-trei guri din sticlă, sub imperiul euforiei create de
victoria din cursă, scrie autoevolution.ro.

Campionul mondial are numai 23 de ani, iar legea din Turcia spune
că trebuie să ai cel puțin 24 de ani pentru a putea bea alcool.
Astfel, Vettel ar fi trebuit să se mulțumească numai cu stropirea
celor din jur cu șampanie.

„Acest lucru a fost precizat și în ședința cu piloții ce a
avut loc înaintea cursei. Legea prevede că vârsta minimă pentru a
bea alcool e de 24 de ani, iar el are numai 23”
, a
declarat șeful Red Bull Racing, Christian Horner.

Pachetul de legi care îngrădește accesul la băuturile alcoolice a
fost adoptat în prima parte a acestui an de către turci, mișcarea
fiind aspru criticată de către opoziția de la Istanbul pe motiv că
încearcă să impună cu forța populației valorile islamice.

Nu doar Vettel a fost victima legilor din Turcia, „prohibiția” la
alcool obligând unele dintre echipe să renunțe la reclamele cu
producătorii de băuturi alcoolice de pe combinezoane sau
monoposturi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×